| HU | RO | EN | DE
| Pagina Principală | Pensiunea | Locaţia | Preţuri | Contact |  
 

Generalităţi

Este o staţiune situată în Carpaţilor Orientali, în cadrul cărora se situează în Grupa Centrală (Moldotransilvănieni); fiind înconjurată de către Munţii Ceahlău (în Nord) şi de către Munţii Hăşmaşu Mare (în Sud). O regiune unică în lume unde pădurile de brazi veşnic verzi, aerul curat şi proaspăt asigură condiţii favorabile de odihnă. Staţiunea este un adevărat paradis pentru cei care caută recreere şi odihnă, transmiţând prin pitorescul peisajului o atmosferă de neuitat.

Staţiunea şi-a luat numele după lacul de aici Lacul Rosu, un lac de baraj natural, aflat lângă Cheile Bicazului. Lacul aflat la o altitudine de 983 m, într-o mică depresiune montană are o climă plăcută; subalpină. Media anuală a orelor de strălucire solară este cuprinsă între 1700-1900. Temperatura medie anuală este de 8°C. Media cea mai scăzută de temparatură este de -7/-4°C, iar cea mai ridicată de 14-18°C. Temperatura apei vara poate atinge 22°C, primăvara, toamna 6-10°C. Iarna, lacul este acoperit de un strat de gheaţă gros de 60-70 cm. Vânturile sunt moderate.

 

 

  1. Staţiunea Lacu Rosu oferă amatorilor de drumeţie itinerarii deosebit de atrăgătoare: Circuitul Lacului Rosu (durata 1 1/2 oră; marcaj: cruce roşie)
  2. Cheile Bicazului (durata 3 - 3 1/2 ore dus-întors, fără marcaj, pe DN 12C).
  3. Vârful Suhardu Mic (durata 2-3 ore dus-întors, diferenţa de nivel 370 m, marcaj; triunghi albastru)
  4. Vârful Suhardu Mare (durata 3 ore dus-întors, diferenţa de nivel 524 m, marcaj: triunghi albastru până la Şaua Suhardului, mai departe fără marcaj).
  5. Vârful Ucigaşu (durata 3 ore dus-întors, diferenţa de nivel 401 m, marcaj: bandă galbenă şi triunghi rosu).

Pot fi asigurate excursii cu autocarul cu durată de o zi sau două zile la Gheorgheni, Borsec, Sovata, Bicaz, Piatra Neamţ etc.

În apropiere de malul lacului, la picioarele de sud-vest a Suhardului Mare, vă aşteaptă Motelul Lacu Rosu (vila nr. 46, total 83 locuri cu 2 şi 3 paturi, şi apartamente cu 4 şi 5 paturi, fiecare cu baie proprie). Pe lângă motel se află Restaurantul Lacu Rosu (200 de locuri), disponibil pentru organizarea conferinţelor, întâlnirilor profesionale şi pentru alte întruniri. Vila Raza Soarelui (80 de locuri) a fost construită pe versantul nord-estic al Muntelui Ucigaşu. De aici ni se dezvăluie o privelişte minunată pe stâncile Suhardului Mic. Pe malul lacului, ocrotit de pădurile înconjurătoare, o sumedenie de vile, restaurante, baruri şi locuri pentru corturi îşi aşteaptă oaspeţii.

Lacu Roşu - Cheile Bicazului reprezintă unul dintre cele mai complexe rezervaţii naturale ale ţării noastre. Situată în interiorul lanţului carpatic, pe valea Bicazului, afluent al Bistriţei, care la rândul ei este afluent al Siretului care se varsă în Campia Siretului Inferior în Dunăre şi care ajunge în Marea Neagra prin Delta Dunării. Lacu Roşu este situat la o altitudine de aproximativ 900 m. Este de amintit vârful Hăşmaşu Mare cu o altitudine de 1792 m.

Lacul de baraj natural Lacu Roşu

Lacu Roşu este singurul lac de baraj natural al României. Acesta s-a format prin bararea în anul 1837 a Văii Bicazului, în apropierea Cheilor Bicazului.